luni, 26 mai 2014

Cum sa: Ulei de musetel homemade, prietenul pielii sensibile

Uleiurile "cosmetice" sunt uleiuri in care se pun la macerat plante uscate sau proaspete, prin urmare acestea se vor imbogati de principiile plantei. Sunt optime "potiuni", deoarece cu ajutorul unor produse naturale, putem inlocui tipicele creme si lotiuni pe care le cumparam zilnic de la supermarket. In functie de problema pe care dorim sa o rezolvam (roseata, curatare, eczeme, riduri), exista mai multe tipuri de uleiuri cosmetice. In aceasta postare va voi explica cum puteti realiza, in mod simplu, acasa, uleiul de musetel.
 Uleiul de musetel are urmatoarele proprietati: antiinflamator, antiparazitar, calmeaza si inlatura durerea, antialergic, antiseptic si bactericid, usor cicatrizant, antipruriginos.
 Uleiul de musetel poate fi folosit pentru:
- cuperoza;
- afectiuni dermatologice alergice si/sau pruriginoase: eczeme, psoriazis, acnee, dermatite;
- piele sensibila, inflamata, iritatata;
- ten problematic;
- dureri abdominale, colici (masarea abdomenului);
- insomnie la copii, adulti, etc.

       Reteta uleiului de musetel

Ingrediente:
- 100 g flori de musetel uscate
- 500 g ulei vegetal- masline, florea soarelui, migdale dulci, susan, etc.
Mod de preparare:
Puneti florile de musetel intr-un recipent de sticla cu capac etans. Acoperiti-le cu ulei si inchideti borcanul. Agitati bine recipientul. Acum puneti "potiunea" intr-un loc intunecos si racoros, avand grija sa nu fie depozitat prea aproape de surse de caldura (calorifer, aragaz). Lasati-l astfel pentru cateva saptamani (minim 2-3 saptamani), agitand recipientul zilnic. Trecut timpul de macerare, filtrati uleiul. Se pot folosi si bucati de material, obtinute dintr-o veche lenjerie. Strangeti bine florile pentru a nu pierde nici macar o picatura. Se toarna intr-un recipient de sticla inchis la culoare si se pastreaza intr-un loc uscat, ferit de caldura si lumina.
 In acest moment uleiul nostru este gata pentru a fi utilizat. Fiind un prieten foarte bun al pielii sensibile, delicate si predispuse la roseata, este potrivit si pentru pielea celor mici.
 Cateva utilizari:
- pentru curatarea (demachierea) tenului;
- pentru pielea congestionata de vant sau frigul iernii;
- vara, dupa expunerea la soare;
- poate fi adaugat in compozitia cremei de fata sau de corp, in cazul tenurilor uscate, sensibile si delicate;
- ca ingredient in formularea cremelor sau unguentelor dedicate pielii cu diverse afectiuni dermatologice;
- aplicat pe pielea iritata a copiilor;
- pentru colicile copiilor (masaj) in amestec cu uleiul esential de lavanda (2 picaturi).
Este prin urmare, un produs complet si de inalta calitate, care se poate reproduce cu usurinta la domiciliu la preturi derizorii. Tu ce spui, iti vei prepara aceasta potiune cu mii de utilizari?


Text: Rusu Cristin

2 comentarii: